La concert luminile plonjează
ne fixează ca pe-o radiografie
muzica îmi plesnește creierul ca papucul o baltă
și simt că mă rup, mă sfârtec din mine
și intru în toți ceilalți
strig cu gura lor, din laringele lor
capuri ca frunze, spectacol terestru
pământul e o matrioșkă în mii de exemplare
vine noaptea, saltă apele și asfaltul
ca o venă nebună, face infarct universul
să strigăm, să ne exprimăm
în noi stau culorile, sunetul
pașii, mâinile, ochii noștri mișcă ațele
noi învârtim planetele
noi desfacem stelele ca pe-o nucă de cocos
și apoi le franjurăm a lumină
noi împăiem întunericul
să cântăm, să zdrobim și liniște, și mituri, și cuvinte
noi noi noi
celula ou din care se naște următoarea gură de aer
următorul suflu nebun
să nu fim brutali cu sufletul universului cât încă crește.