Să nu te superi nene Constantine
c-am venit ’napoi...
M-am tot dus,
ș-am venit...
da’ de pomană taică...

Nu văzui nimic, n-auzii nimic,
doar doage de-ntuneric tuică,
zăbrele de noapte și paserea-ți
omorâtă-n colivia neamului...

Venii să-nvăț cioplire rogu-te,
de piatră ori de fier, de lemn de codru,
de carne taică ori de duh,
că nu mai pot tăcea la masa-ți,
urlu,
și-s viu și plâng și-ți spun ceva...

Îs hoț...
Furat-am ceasuri, arșițe și zile,
furat-am nopți și stele și amiezi,
apoi furatu-m-am la urmă și pe mine,
mă vezi, tataie, nu mă vezi?

Voi să cioplesc o altă masă,
să rag la ea ca un nărod,
că nu mai pot bădie, mi-e rușine
de inima uscată, fără rod...

Voi să cioplesc o altă masă,
să vie toți nebunii la urlat,
Să nu se spurce, biete flenduri
La masa ta, că îi păcat...