Pășește-mi pieptul și șterge praful
sub răsuflarea ta demonică parcă simt cum simt viața din buricele degetelor sfârtecte cu care-mi presez sufletul convulsionat îl resuscitez până se dezbracă

taie-mi o venă, trage din ea și ultimul strop de puls
dă-mi mâna să-ți desfac degetele să le adâncesc între palme, între ochi, între firele de păr uscate

nu-ți scoate pantofii, lasă-i să se plimbe peste trocul dintre trupurile noastre, peste sărutul sufletelor siameze cărora chirurgul a vrut să le despice măduva

nu trage cortina, să se uite și cerul, să moară de ciudă pământul că-i profanăm textura, să se descalțe toate umbrele și să mimeze o iubire sub vârf de pantof!