Lăutarul și bețivul

Să-mi cânți lăutare un cântec de dor,
Căci azi chefuiesc și mâine-am să mor.
În lumea de azi mă simt rătăcit
Prin baruri sau șanțuri mereu cherchelit.

De moarte să scap, mă lupt în zadar
Căci moartea mă ține legat de pahar,
De farmecul cobzei melodice strune,
Sau clape armonici ce cântă nebune.

Să-mi cânți lăutare, sub masă să cad,
De-oi muri mâine să mergem în iad,
Și-n foc de-oi putea din guru să-mi cânți,
Așa cum odată cântai pe la nunți.

De vrei un pahar sau bani, ți-oi plăti,
De mor în păcat, și tu vei muri,
C-ai fost tras în cursă prin cârciumi și nunți,
La draci de-ai cântat, și-n iad ai să cânți?

Din dinți vei scrâșnii, în patimi, dureri,
Și-n rugă vei plânge iertare să ceri,
Iar bezna din abis rămâne-va mut
Ca roadă a morții din noapte tăcut.

Nu crede minciuna a celor cu stemă
Că slujba, pomana, te scoate din gheenă,
Sau sfinții cu dracii vor face mixtură…
Nu credeți această falsă minciună.

Mai cântă-mi cobzare cu farmecul tău,
Să facem din diavol plăcut dumnezeu,
Căci lumea prin pofte se-nchină ca mine,
Sedusă prin cântec la fel ca și tine.

E viața ce place lumii întregi,
Pe calea cea falsă pe care tu mergi,
Și-a mea de voi merge pe ea pân’ la moarte,
Și-acelor ce mint blestemul să-l poarte…