Trilul ei dulce, împodobind prin ferestre lumina
Mă-ntoarce în mine, scursă din ceas și odaie
Cântul ei cald, învelindu-mi răceala din oase
Mă curăță alb de cenușa păcatelor noastre
Gândul ei stins coborât în tăcere pe mine
Mă calcă întins până-n norii fugind după tine
Ciocul ei drept sfâșiindu-mă gâlgâș de seară
Ma rotește mai sus prin torentul ploii de vară
Visul ei sfânt radiind peste lună spre soare
Mă îmbracă în ea să mă pierd de durerea cea mare
Astrul ei rupt picurat în fulguiri de tristețe
Mă golește din carnea culorilor aspre dezmețe.