Mă simțeam sprijinit de un punct de reper,
Acesta a dispărut și nu mai am fler,
Gândurile negre mă apasă tot mai mult,
Mă simt ca un copil al străzii, gol și incult.

Mintea mi-este prinsă încă în trecut,
Amintirile pe care le-auzeam acum au tăcut,
Sentimente negative mă cuprind mereu,
Și-atunci mă întorc cu inima către Dumnezeu.

Timpul trece în tăcere fără încetare,
Mă întreb când îmi voi da ultima suflare,
Nu știu dacă am trăit destul pe această lume,
Am regrete că nu mi-am făcut un nume.

Poate voi scăpa de chinuri prin evadare,
Tot mă simt legat cu lanțuri, fără scăpare,
Aș dori să uit de tot, ochii îi inchid,
Îmi imaginez visând că plutesc în vid.