îmi place să văd abisul din privirea ta,
să mă întreb când frânturi de gând
vor aluneca în tăcerea dintre noi,
când ne vom plimba pe
faleza interioară a creierului
incendiat de atâta dor...
cerul apune peste mușchiul inimii tale
și liniștea crepuscului se așterne
necruțătoare între noi...
ne împrăștiem speranța
zdrențuită de atâta așteptare
și ne lăsăm pe vinele sufletului
să ne atingem buzele lacome de viață...
a început o nouă dorință să ardă...