Si usile se închid mai greu
scârtâindu-si balamalele ruginite
la fiecare strănut de unicorn
rătăcit pe la colturi de constiintă sumară,
cu zâmbetul ars si ateu
camuflându-si întâmplările vietii
în sunete melodice neverosimile de chitară,

Si picăturile de ploaie cad mai des
si oamenii respiră aerul mai înăbusit
în zilele astea fără nume
si cu plăcute încifrate atârnate de gât
trăgându-i încet-încet înspre pieire,
Gândind "numai de s-ar fi putut
curma lumea din cea mai înaltă iubire",
Sau "numai de s-ar fi putut
sfârsi totul cu putin înainte de a începe
ca o nenorocită de lacrimă
hrănită de lumina pala a o mie de cepe",
"Ah,numai de s-ar fi putut
însirui de întâmplări o salbă de altă culoare,
unde toată lumea se naste dar nici unul
dintre cei care ajung ca sa fie nu moare..."

Si oasele sunt mai îmbibate cu secunde
deasupra si la doi metri dedesubt
pe sub ochii îmbălsămati în durere,
Unde tăcută si înfricată se ascunde
iubirea în scutecele sale mizere,
Si clepsidra bate de miezul noptii
fără sens si tintuită în vis si piroane
de sase ori în pieptul si-n inima portii
Actualizându-si fusul orar renascentist
după zeul din stele care se doarme,

Iar în lacul pe care-l vizitam
si în care mă scăldam nevrotic
în după-amiezile călduroase de vară,
sunt asternute ca un covor
una peste alta si cap lângă cap
Ca picăturile negre sau albastre de tus
amestecate haotic în călimară,
petiol lângă petiol
schelet în descompunere lângă schelet,
Vietile apuse,galbene-maronii
rămase acum singure fără rol
bântuind o lume străină cu atâta regret
Dar multumite totusi de a-si găsi sfârsitul
cântat de umbrele viselor la vioară,
Unde si vântul prinde sens
si căderea pare albă victorioasă,
urmărindu-si singură bunul mers
renuntând la utopia de a fi cea de pe urmă
a lumii lumânare topită si arsă,

Iar fosnetul gândului freatic sublim
se ridică arcuit din spatele plopului
crescut sălbatic în spatele casei pe strada vecină,
din corpul auzului urechii mele initiatic
Deasupra zilei de ieri magnifica si senină,

Iar cerul ce sfărâmându-se ca o buclă
îsi caută cu disperare întâmplarea-i pierdută
Ca o moarte exhaustiv de frumoasă
însă cu inima-i pe jumătate si slută,

În timp ce restul se arată doar ca un vis
printre gratiile unei lumi si ea în urcare,
ca un fel de înger decăzut însă trimis
Să poată hrăni zborul lumii cu aripile sale...