poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-12 | |
un șir de scaune din plastic lângă un perete de gresie
acesta ar putea fi jurnalul așteptării unui metrou la fel de bine l-aș putea intitula jurnalul lipsei de tine privind călătorii nu mai sunt contrariat că sitcomurile au succes fiecare interpretează un rol evident nu îi poți cere unui om să se creadă copertă de carte sau ziua de marți de exemplu mie îmi place să mă cred sâmbătă sâmbătă dimineața sub căldura trupului tău epiderma brațelor se înfioară a mirare sentimentul regăsirii e atât de intens încât mă simt abandonatul zilelor lucrătoare nimic nu vibrează lumina ai crede că pășește în vârful picioarelor ca o balerină ce ține în brațe un reflector închid ochii și îmi imaginez boabele de cafea un șir de sclavi negri așteptând încolonați să deschidem gura - nu suntem canibali dragul meu civilizația cere să le măcinăm să le fierbem să le punem zahăr și lapte – după caz – ai dreptate amăgirea stomacului este una dintre bucuriile vieții... replica se pierde în vacarmul pe care îl face metroul ivit din tunel pentru o clipă mă simt azvârlit într-o lumină tare neagră și amară
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate