Oare de ce scriu versuri,
Când cuvintele au atâtea sensuri,
Și lumea refuză să mă înțeleagă,
Chiar de aș scrie o viață întreagă.

Nu poate nimeni să mă simtă,
Să mă iubească, să nu mintă,
Să nu mă intristeze iar,
Rămân sperând, dar în zadar.

Nimic nu îmi arată calea,
Spre care voi găsi scăparea,
Din capcanele de care inevitabil,
Ca să scap, necesar e să fiu abil.

Dar nu mă las învins așa ușor,
Cu toate că uneori vreau să mor,
Continui să lupt până la sfârșit,
Cu suflet viu, chiar dacă răvășit.

Cu ochii triști, bătut de vânt,
Smuls din vise, aruncat la pământ,
Neîncetat se întâmplă mereu la fel,
Să nu am parte de liniște defel.