poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-01 | |
Pământul nu obosește niciodată, doar
cade mai greu în picioarele noastre acum nu mă simt nici aproape nici departe. Pe turla de la intrarea în cimitir, păsările au rupt din privirea mea cu poftă neoprită, neînghițită brusc. Când te întâlnești cu oameni tăcuți prin cimitir parcă ușor ridicați dintre cruci, niciodată nu știi dacă sunt vii sau doar oase cusute ale vreunui rând de carne mort. E o lumină înecăcioasă la fel ca florile pe care le strâng de umeri și de șolduri cu buzele înfipte în frunze și pământ. Cineva îmi strigă inima pe nume până când lacrimile cresc, peste obraji, peste vântul rece priponit în gât. Apoi și eu mai stau nemișcat în fața unei cruci, nu pot să mai percep nici viața. Zăresc doar după alte cruci alte înfățișări la fel de nemișcate. Astăzi seara s-a lăsat brusc, când zărești oameni spre seară care nu găsesc o cruce în fața căreia să se oprească niciodată nu știi dacă sunt vii sau îngână fraged umbra unui pământ. Apoi am ieșit, deasupra porții era pustiu, păsările plecaseră. Aripile lor se luau la întrecere cu roțile mașinilor care tăiau cu o viteză dureroasă viața exactă sau inexactă. Doar atunci când apa lovită de vânt face valuri ele se ridică până în respirările aripilor și lovesc pur clipele în mișcare ale mașinilor brusc sângerând.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate