și-au scos caii dinții din iarba
care tocmai crescuse cu picioarele goale
pe trupul meu
distinsă și suplă
și caii se credeau păsări
și dinții se credeau cioc străpungător și vârfuit
ce dracu să caute în iarba desculță -
și n-au mai fost trup și suflet cu ea (trup din trupul meu)

a venit vremea cailor-păsări - spuneau -
își clătinau coama în valurile aerului condiționat
scoteau sunete aspre și guturale - cronc-cronc -
și așteptau să cadă spada tiranului
dionisos din siracuza
să poată zbura liberi
fără sarcina
de a se roti deasupra condamnatului medieval
își toceau dinții-cioc în crusta singurătății
își știrbeau copitele-gheare în scoarța sălașului
în care - logic - ce naiba căutau păsarile

mi-au cerut apă și pâine
multă pâine
am înghițit ultima fărâmă
s-au repezit la mine cu dinții-plisc
cu copitele-unghii
să-mi mestece trupul
fără să-ți dea seama că se mănâncă pe ei înșiși
- cai și păsări -

dincolo
se mai aude urletul câinelui înfometat
învârtindu-și în gură cu limba
singurătatea
inert
mai departe
caii pasc docili iarba care crește desculță
totdeauna desculță
nemaiaruncând nicio privire la fereastra
deschisă a garsonierei mele
nemaiauzind niciun țipăt al nici unui
câine înfometat
mestecându-și - inert - singutătatea