butoniera
surfilată cu fir de mătase,
se opune oricărei constrângeri:
“nu vreau nasturi!” a spus ea.
un sân trandafiriu se întrevede prin anchiorul capotului azuriu.

golful-prințul înaltelor coloane de piatră,
a înțeles
din vorbăria codată a dimineților,
că sărăcia cea de pe urmă a sufletului este mândria.
aceasta
îl va împiedica să vadă lumea mai departe de linia orizontului.
își strânge smerit țărmurile spre sine.
început și naștere este a multor povești de dragoste între marinari veseli și fete năstrușnice.

nechezatul armăsarului albastru
n-o sperie
pe ea-femeia plămădită din alge.
rătăcește pe obrazul nisipului, neștiută de oameni.
briza poate atinge micile bucăti de puzzle–episoade indescifrabile din viața ei.
părul despletit mătură clipa înfășurată într-o substanță ireală.
neputincioase scoici și cochilii trosnesc sub tăcerea călcâiului ei.
ursitoarea răsăritului
i-a desenat pe palma stângă simbolul natriului,
iar pe palma dreaptă simbolul bobului de sare extras din dinții mării.
odata cu marile valuri ce-acoperă plaja,
unește palmele, închide ochii:
lumea lăuntrică se contopește cu cea din afară;
visul, din adâncurile ființei evadează.

nu demult,
cel care asamblează cu rigla și compasul destinele,
i-a spus, în treacăt:
"tu esti soluția unor flămânde fluxuri de iubire
și
rădăcină ascunsă, ce anulează ecuația zbuciumului fără capăt."

un lung țipăt deasupra platformelor petroliere…
răpește gândul din turbina nedumeririlor.
ridică din umeri… este timpul să plece.
taurașul alb o așteaptă la cotul drumului.

toboșarul vântului
și-a luat din pod
toba.