Poc-poc pocnesc din degete-n rai ursulinele.

Nu mi-am tăiat de-o săptămână unghiile de la
mâini –
zgârii cu ele-n cenușa de la rădăcina merilor
litere fără grație și trecut.

În grădina publică anarhiștii fac vărsare de sânge.

Mi s-a întors pielea pe dos -
limba-mi spânzură de-un cot
după gustul ierbii țepoase
de la izvorul amărăciunii…

Caii de pe colinele Romei visează să galopeze-n biserică.

Ca pasărea țesător, la-ndemnul „impresiilor difuze de zi liberă”,
improvizez din paie și din lut
fata jumătate de creier, jumătate de ștergar ud
ce-mi biciuiește zeii confuzi.

Mâine e marea-mbarcare.

N-au voie să urce pe vapor
metafizicii irascibili,
domnișoarele „între ziua a cincia și a douăzeci și cincia de ciclu”
și îngerii ce sfâșie oasele omoplaților.