nici eu nu mă aud dacă mă strig
iar mama mă jelește
ca pe-un lucru sfânt
dar nimeni nu mai are cheie
să intre-n casa mea de frig
îngenuncheată de iubire
intru în cuvânt
cum intră omul în femeie
cum cade bobul pe pământ...

am nenumit iubire ce numiți război
moartea ce suflă blând pe rană
cu adieri de panaceu
un ochi îți plânge ceară albă
pentru deosebit vocale
răsar din degetele tale
firave flori de caprifoi
parcă te-ai duce-n crucea nopții
deculță-n templul unui zeu
și nu există altă cale
sau nu știi drumul înapoi