oamenii care se îneacă sunt pescuiți de pești și scoși din lume
caută aer cu gâturile lor fragile și când înghit prea mult nu se mai zbat
ar trebui ca peștii să învețe alt cuvânt pentru această moarte
pentru că ei nu stau să privească

spaima are ochi geometrici și inima ca o insectă ascunsă sub colțul
apropiat spaima știe câtă ață să înfășori în jurul trupului pe care-l vrei
dar nu chipul care stă deasupra malului și numără firele
doar rădăcina tăcută a acestor închipuiri se agită

un copil care se joacă cu păpuși vede ce e înăuntru și povestește
cu ață
neagră leagă povestea de maluri

înot prin ceea ce-mi închipui că e apă
și nu-mi plac
poveștile cu miros de nisip în care trebuie să înoate
ceilalți oameni și celelalte spaime

pentru a putea fi pipăit azi vă voi spune o poveste
cea pe care vreau s-o aud
ca un dans de femeie într-o lume scăpată de sub branhii
întinsă peste respirații și cuvinte

dacă privesc în mine povestea are noduri
copilul are noduri
chiar și scoarța de pe care se citesc rândurile rarefiate ale celor care
lasă ultimele cuvinte pe o imagine umbră

vreau să fiu un copil care trăiește în apă scoate povești
din păpuși
nu privește cum se zbat oamenii iar ața nu-i coase
burta după fiecare alt copil scos
în mare