lasă-mi un semn pe trup, să-mi pot aminti de tine
o cicatrice,
o zgaibă,
o mușcătură,
o pată...
altfel risc să te pierd într-o indiferență
transparentă
chiar și o idee ar fi bună, cît de banală.

și nici vorba ta șoptită nu se aude prea bine
din capătul de sus al scării.

în zadar îmi excitam privirile prin vitrinele
orașului interzis
pînă la stația finală mai citesc puțin din
cartea cu îngerași a poetului chirvase
destul de bun poetul, las cartea pe scaun.
poate cîndva am s-o cumpăr...

deja s-a anunțat peronul, pe o parte
sau alta
depinde de cum stau sprijinit cu privirea
pe sînii doamnei în negru despre care
speram să fie văduvă, ea însă,
NU.

În final zîmbesc la cerșetorul care
mă scuipă amical
urîndu-mi să-mi prind piciorul în scara rulantă
a drumului meu spre aer.