sunt sănătos peștii care locuiesc la fundul lacului pe mâl
nerăpitori și convinși de turbina care scoate apa
tot scoate apa din mine dar eu sunt sănătos de pocnesc
și tot mi-e frică de peștele cel mare
de notițele lui întinse ca morții pe albul ochilor
pe lângă zidul acvatic

am un capac lângă laba piciorului prin care reglez
armonia celor care scuipă
bolile noastre cu aspect inestetic
când ieși la plimbare și solzii
lucesc pe bulevardul ghiftuit cu icre orânduite inegal
deși eu sunt fericit cu această boală
cu pești și ape traversând pâlnia orașului
amestecându-se

cântă cântă câââântă
până putrezești până când se transformă în seară gulerul tău
asortat cu grijă încă de când dorsalele erau doar
pămătufuri pentru praf

până când ți se spune că nu mai poți locui sub apă
nu mai pot vei spune branhiile se lipesc de răsărit
mă îmbracă mă târăsc prin ceea ce spun

ce legătură am eu cu peștii ce stimul vine din lungimea oaselor
din trepiedul gurii relaxate peste
subțirea mea siluetă stând la umbra cardiacă

de parcă ar avea pompe hidraulice să împingă
viață în noi până când putrezesc piesele alea
oasele marelui pește care sintetizează
are lângă picioare turbina
peștii trec continuu pe lângă bărbia mea și împing aerul
inima mea se umflă până când mi se spune
ai inima prea mare acum poți să te oprești dar eu privesc nemișcat
în gura peștelui cel mare
care nu zice nimic