Dantelării inepte

Chei de argint aruncate în vînt
Sărut acid din verde fluid
Răzlețe zîmbete binare
Pe fețele contorsionate ale unor bizare.

Lavă de silicon topit
În sîni ce cîndva (la siliconu’ cu pricina) visau scofîlciți
Buze cărnoase și moi
Sărutate de oricine vrei cînd nu vrei.

Viață de noapte, bani, vin și sex
Covini C6 pe trotuarul de vis-à-vis
La colț de stradă, obosită, blonda așteaptă
nexul următor... În... să cadă.

Și de nu înțelegi sau nu crezi
Întreabă-i pe îngerii bucălați și creți
Ce povară au veșnic de dus cu prostituate sau vagabonzi puși de zei, așa la mișto, pe rug.

Ce durere în ale Plînsului văi
Și ce veseli sunt demonii indigo, verzi și goi,
Ce dezmăț se încinge din Iad pînă-n Rai
Cînd fetițele cu mameloanele roz rămîn fără strai...

E dezmăț și la noi pe pămînt,
Dar la ei bate-al 7 -lea vînt și se-aude al
13 -lea cînt din rărunchii de kornerupin
al sfîntului surd ce-i forțat să-l repete făr’ de oprire la infinit.

Și din harfe de oțel se aud sunete ca niște țignale
Și clinchet ca de milioane de, din fier forjat, zale
Și zgomot macabru și huruituri...
...dar ei nu aud.

Nu aud.
Nu aud nici răgetul celui mai necăjit muritor
Ce urlă la ei în zadar: ajutooooor!
Și atunci... Ce să crezi?
Sunt surzi sau sunt orbi? Sau de suflet sunt goi?

De fapt cred că m-am apucat de scris inepții...