poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-09 | |
închide clipa desăvârșită sub pleoapele tale îmbătând noaptea
când astre clătinându-se iradiau lumină edenică în adâncul ochilor tăi nu vedeam chipul naufragiatului o, nebunie a cântecului, mai curând în pustiu decât în voluptate sacră văd cuvintele mele destrămându-se-n aerul pe care-l respiri și dangăte de clopote în cer văd spaima ce-nsoțește pacea de acum și timpul ca o adiere prin pomul galben al melancoliei ca niciodată auzi cum vocea mea scade încet-încet în timp ce mă retrag din acest poem iată m-am și îndepărtat privind înapoi abia îl disting pe cel care am fost pe cel rămas acolo pentru cine știe cât timp cum să-l deplâng pe el ajuns nefericitul care nici nu mai simte suferința?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate