Slăbiciunea mea de-a visa
prin cuiburi de berze
luând parte la jocul vulcanilor.
toate lucrurile se rotesc, tind
spre suflet, apele părăsesc
drumurile adânci.
urmează judecata de apoi,
urmează liniștea lăcașelor sfinte
și împietrirea noastră cea de toate zilele.
lumea fără de viață
în privire ei peste tot văzătoare
și nestinsă, doar peste
mine creșteau
trandafiri albaștrii,
mă însuflețeau păsările acelor
timpuri. am urmărit-o
până ce a dispărut din mine,
până ce a devenit una cu mine!
apoi am tăcut, e începuse
să-mi vorbească despre viețile împreună,
despre fericiri, nu-mi era teamă:
un zeu tânăr și neînvins în noua viață!