"Liniște!" se rasti el.
În stânga mea
Mă urma cuviincios
O ființă Îmbrăcată-n alb.
Cu aripi de puf
Și-un fel de coroană pe cap
Stătea chiar lângă mine.


Am citit in cărți
Despre ființe d-astea:
"Îngeri păzitori!".


Luni mă grăbeam prin oraș
Iar creatura asta neatentă
A intrat cu capul în zid.
L-a spart --- Capul!
Ieri, credinciosul, tot dupa mine:
"Ai grijă la groapă!"
(M-am îngrijorat,
Asta vă poate spune chiar dumnezeu!)
Dar albiciosul își rupsese
Deja piciorul.
În fiecare dimineață-și arde
Puful de pe aripi,
Încercând să facă ceaiul.

Sunt speriată, cine mă mai păzește?!
"Prostule, fugi, nu vezi că-ncerc să te omor?!"