Nu am văzut niciodată un apus mai perfect
mi s-a scurs pe sub piele
ca plumbul,
mi-a intrat in vene
și mi-a umplut plămânii
cu săruturi.

De atunci alerg în sens opus acelor de ceasornic
pentru a fi mereu
sub umbra apusului.

Car cu mine amintiri tăvalite în praful Dobrenei,
car cu mine picioarele ce s-au scăldat în noroiul
drumului desfundat
către Hampuf.

Apusul perfect se năruie printre sălcii
și eu, în pridvor,
alerg,
alerg de mă dor gleznele și genunchii.

Nu îmi aduc aminte de un alt apus atât de perfect
ce încă mai răsună în venele-mi
uscate.