Draga Patrel,

Tu ai murit si eu sunt foarte mandru de asta.
Tie ti-a iesit din prima.
Fara trac.
Fara emotii.
Fara repetitii.
Pe mine ma trec toate sudorile mortii numai cand ma gandesc
La moartea care ma asteapta.
Cata rabdare are moartea cu mine!
Stau si ma minunez!

Asa cum iti spuneam
Imi este greu sa stau de vorba cu tine
Pentru ca trupul tau a ramas pe pamant
Cu toate amintirile mele legate de el
In timp ce pe sufletul tau
Eu nu l-am vazut niciodata,
Ba chiar ma intreb
In ce a constat el
In timpul suficient de scurtei tale vieti
Pe planeta noastra.

Acum ma gandesc ca sufletul tau
Este legat de fapte si cuvinte
De suflet
Pe care le-ai facut
De exemplu

Nu imi aduc aminte nici-un exemplu.

Parca tot ceea ce am facut
Noi doi, impreuna,
Nu are suflet

Ceea ce ridica un mare semn de intrebare
Legat de existenta noastra reala
In univers

In ce ma priveste
Tin sa precizez
Ca am privilegiul de a fi viu
Si iti scriu
Ca sufletul meu

Consta in faptul
Ca am scris azi un pomelnic
Cu tata, bunicii, s.a.,
Precum si cu viii,

Si am pus numele tau,
La morti,

Ceea ce
Din nou
Nu te poti lauda
Ca ai facut macar odata
Pentru mine.

Ca sa imi arati
Ca ai suflet,

Da-mi si tu o sfanta liturghie,
in cer,
Intre doua repetitii,
La piesa
“Unde este sufletul nostru?”,

Pe care te rog sa o pui in scena
urgent…

Cu sinceritate,
Amicul tau, Liviu,

Care iti infige si dupa moarte
Pumnalul in spate