Peste tot umbla moartea, suvitata-n stihii de ceata
Sunt atat de multe ferestre incat nu stiu pe unde sa primesc lumina ta
Ma joaca intre degete ruginite pamant si cer si vant

Sunt dumnezei ce nu pot invia,
Caci au stat prea mult timp cu genunchii stransi la piept


Sunt cruci putrezinde cald ce te-nvelesc cand dormi
Printre cuie si cioburi
Infipte-n palma sunt clipe ce te poseda duios
Cand cerul e placenta smulsa premature
De sub pleoapele cusute, si, fara sa simti,
nu mai poti sa respire fara cruci, fara cuie, fara smulgerea carnii

pentru ca, fara sa stii,
ai incetat sa mai fii tu, pur, doar al tau,
- esti invelit in pacat lipicios, in bocete de viermi striviti,
nu-ti mai aparti –