poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-10 | |
A deraiat sfârșitul de vară
cât să-ți stingă sinușii electrizați de afurisenii dulci să-mi cârpească sub ei încheieturile sunând a zbor, să-și descânte ultima sete pe lama atrofiată a subconștientului să-și soarbă sângele recoltat în somn în care-și știe efervescentă apăsarea turnându-l cu ea în iubirea liniilor nemântuite legate să-și tot alerge din occiputul lăsat în surdină țipătul gurii de vărsare. În antecamera primei noastre stângăcii -o îngâna alăturea un cer desculț, ce nu bolise prin noi încă și nu-și clătea umbra la urletul tăcerilor în noi, nu-i măsura rânjetul prin oglinzile zdrelelilor noastre, acolo pârguiam noi cândva un asfințit ca să-l mai adulmecăm și noi de întretăiere, să-i scape și umbra care n-are corset de umbră să-și fermenteze vertical ființa de însingurare și se lasă călcată-n picioare. Se crăpa umed de cuvânt în mine. Și tu îți dregeai lumina răgușită ca să nu sperii ceva; nu știai ce-i de luat în brațe. Asfințitul acela s-a întors putred de lume; patruleză printre compartimentele holbate prin băltirile răsuflate ale ceasurilor, trăgând după el febra fețelor dezbrăcate la ciorne, devorate absent pe dinăuntru; își hipnotizează în digital ploaia ruginindu-le cheile învârtite în scalpuri cariate de atâtea constelații ieftine. În cenușa neîncăputelor tale șoapte albe au ridicat castele -le bântuie cu genunchi calzi himera mea care și-a pus ochii de copil. Tot ce mă mai încheagă -incantațiile plăgilor mele. Îmi trec degetul peste speranța ta -cusătură strâmbă între două amintiri de cer, atârn tot mai greu bătută-n ochii ăștia tari cu fiecare lacrimă ce și-a dezbrăcat gravitația și mai întârzie încă să se uite din atunci în mine; îmi fierb buzele sub respirația trecutului și aș vrea să pot recicla existența asta toată irigată de noaptea gândului meu. Trebuia să-ți stingi și tu degetele vascularizate de stele și ți-ai săpat în inima mea fântâna ca să ricoșeze de undeva și pentru tine cerul, în ea se tund acum îngerii-ți pe care i-am învățat eu odată să vorbească pe limba ta. Îmi vine să dau o ramură -mi-o țin; ar durea prea tare de răsăritul fără păsări. Mi-ai greșit bornele -m-am scurtcircuitat; ai lăsat în mine copilul pe întuneric. Cuvântul a mai trântit o ușă în urma-i; a mai încercuit un necuprins a mai incendiat în hohotele-i obscene pereții unui nepătruns -crede că s-a făcut mare și s-ar pricepe să-mi negocieze sufletul. Cândva am să-mi mai scot o mână la dezghețat și am să învăț să scriu -cu stigmate fluorescente numai la crepuscul din lumină plânsă de filamentul iubirii. Până atunci mă prostituez în cuvânt.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate