Ce pot să spun acum, cînd, dintr-odată,
Mă năpădește clipa ce-a trecut,
Din nefăcutul ce s-ar fi putut,
Născînd o nouă clipă vinovată?

Și-aș vrea să spun că nu îmi este bine
Și-aș vrea să spun că nu îmi e nici rău,
Îmi bîntuie prin nervi stigmatul tău,
Mă năpădește clipa care vine

Îmi crește iarbă roșie sub pleoape
Și cornul lunii-mi încolțește-n os,
Rostul firesc parcă-i întors pe dos
Și drogul necesar nu e pe-aproape

Mai este vreme-n vreme de iluzii
Și timp mai este încă de-ndurat,
Se răzvrătește mortul despuiat,
Dramatic, parcă-și mișcă colțul buzii


Și nenăscute zări se destrupează,
Încrîncenate lumi îmbătrînesc,
Se mută-n bronz firescul nefiresc
Și descărnate cruci agonizează

Se toropește muntele-n cîmpie
Se-ntoarce vinu-n strugure buimac,
M-am dezblînzit, de-acuma pot să tac
Mai bem o bere, ce-o fi, o să fie.