Tu, dor nebun, de ce mă amăgești,
Și-mi pui poveri ca unui sclav de rând ?
Ce alte chinuri vrei să-mi născocești,
Nu îți ajunge că mă vezi plângând ?

Întâi mă rătăcești prin larga lume,
În labirinturi fără de scăpare
Și peste-un ceas îmi spui povești anume,
Despre întoarceri și de împăcare.

A mia oară tu mă faci stingher,
Când picuri de otravă-mi dai de sete,
Mai trist mă pripășesc prin vre-un ungher,
Sperând ca răul tău să nu mă-mbete.

Adorm sfârșit, cerșind minuni cerești
Și până-n zori scot ghimpele din gând.
Tu, dor nebun, de ce mă amăgești
Și-mi pui poveri ca unui sclav de rând ?