Și toți au spus: Să se arunce cu noroi! ...
Însă au uitat că acesta se scurge printre degete
Când nu e închegat
Și rămâi cu o palmă murdară
Pe care o îndrepți instinctiv către propria-ți față
Mânjindu-te!

Masca neputinței este o mască din carton,
Fără artificii, doar foarte mult ridată...
Cum e de așteptat, și-o atârnă pe față
Neputincioșii, în slaba speranță
Că le înfrumusețează vădit
Chipul cioplit cu nasul cârn.

Atunci când nu pot să-și ascundă neputința,
Adaugă lutului cartonul,
Se prăbușesc în propria îngâmfare
Și-ntind o mână-ntr-ajutor,
Mușcând-o apoi pe cea care li se întinde-
Și se fac mici-mici de tot-
Într-atât încât, din milă,
Să fie ridicați și aplaudați la scenă deschisă.

În fața laurilor nemeritați
Stau drepți ca niște adevărați neputincioși,
Primesc masca de piele a celor ce o au născută
Și cu ajutorul acesteia, acoperă acum cartonul,
Devin adevărați bravi-
Și astfel există în lume tot felul de oameni!

Recomandare: Dacă nu vă păstrați pielea măcar... conservați-vi-o!