și hai să-ți arăt
cît de puțin putem cere de la viață
prin însingurarea tăcerii
două umbre calde ținîndu-se de mînă

izvorîtă ca din ochi negri
complicitatea întunericului
ne sărută pe gură
trup din trupul tău de nimfă muritoare

încerc să-ți explic cum
dintr-o neînțeleasă dragoste
zbor ca o pasăre cu ochii închiși
prin nările unui cîine de vînătoare

o clipă am crezut că te voi putea locui
cu dinții pentru foamea din mine
brusc am înțeles că ei se pot sparge
în carnea cu alte ziduri

de căldura mea ți-se va face dor
răceala ta doar melancolie