Incinerând trecutul secvență cu secvență
Parc-ar putea, firește, orice să mi se-ntâmple
Așa cum prea devreme un fir cărunt la tâmple
Închide-o amintire, sanctific-o absență

Pun carte lângă carte și golul nu se umple
Simt legiuni de verbe din altă existență
Comemorând puterea cu care-n chintesență
Zideau nemaivăzute comori din lucruri simple

Pun vise lângă vise și daimonul mă cheamă
Cu trupul de cenușă și mâinile de ceață
Nu simt nici bucurie și nici vreun pic de teamă

Uitarea de cuvinte se plânge nu se-nvață
E ca o sugrumare, un scâncet lung de mamă
Ce-și leagănă copilul abia plecat din viață