Mirosul lumii noastre pute.
Se lasă greu. Un stârv.
Își împrăștie din gunoi
Elixirul amăgitor.

Secolul în care trăim, deși începe,
Deja moare. Patimi și suferință
Îl împresor neînțelese ca un nor de ploaie.
Lumea e o cameră cu ferestre mici,
În care raza de soare nu intră.

Ziua o măsurăm în ore, minute și clipe.
Alergăm ca niște sportivi fără medalii,
Ce se visează campioni.

Prea multă noapte petrecem pentru a visa.
Prea puține zile pentru o viață.
Îndeajuns nu avem cuvinte pentru a spune
Și insuficiente anotimpuri pentru a trăi.

Sfârtecăm carnivori și ierbivori
Cu aceeași dinți natura devorând-o.
Ne lipsesc doar organele cu care să consumăm lumină
Și acelea cu care să iubim.

În rest doar năștem, trăim și murim,
Ca și cum am fi ecoul
Strămoșilor noștri.