Dac-a noastră o fi gura

Steagul național cu gaură pe mijloc
amintește de gura dacă a dragonului oriental
fiindcă s-or mai hori / roti pe la noi
ca-n ritual horele / gurile de rai

Nu știu dac-ați auzit efebilor mileniului trei
dar noi ne tragem (de limbă sprințară)
din neamul de romani
ce-și lăsau matroanele averile
bogate țări jinduind
ca să meșterească mulți ani regiunea Eldorado feminin

dădeau cu zarul ca să rupă-n bătăi de război
o ultimă cămașă de in / de zale a învinsei armade
visând la “Dac-a noastră o fi”

Pe aici romanul inițiat fu întâi de Domițian
dar intrigile (Commentari de bello Dacico)
naratorului-protagonist Traian
s-au izbit / sfârtecatu-le-a ceva neșfârșit
gurile înghețate ale Istrului – apa de rai
nestăvilitele porți spre cer

Îi înghițeau guri negre / falii temporale
pe martirii de la Adamclisi
(ca-n prezent să pornescă turbine
pentru reactoarele noilor porți / guri de uraniu)

Vuia șarpele colțat cu altfel de cap
totem hermafrodit
lup întraripat
având numai inimile de cerbi / căprioare puse de vii șirag
iar în galop spre gurile uraniene roiau și bordeiele verzi

Încolăcirile i se opreau, corpul înzăuat
cădea-n transă, renăștea
la fiece suliță împlântată
de Zeul suprem prin el
și surâdea Minerva creată
din coapsele virile jupiteriene
ale celor mai viteji înălțați
dinadins pe altar lui Zalmoxe
de codana vestală dacă

Lup și șerpoaică nuntesc
așa că trupul dac femeiesc
nu s-a-ntinat până mai ieri
din prea multa patimă-terfelire latină
stă și-acum încordat
ca cel al nemuritorilor hăitași
să nu vină o uniune de ”lupoaice” apenino-alpine

Șuieră a cristale de vifore
din blazonul războinic
ca tot mioriticul să nu urle-apoi a morțiu

Glyconul cu plete de fată
își pune precum umbra valahă ajunsă-n rai
haina sfințeniei
cap de lup cap de bărbat
iar când se simte-amenințat
pentru a nu clopoți ca un crotal
aruncă flăcări din gură