Mamă-cucă m-ai adus în cuibul din sârmă ghimpată
din pădurea de fier și betoane, păzit de cortina de fier,
să respir false credințe și să visez ce nu știam că există,
legănat de cântece transpirate, croncănite tovărășește
și hrănit cu victoriile din jurnalele epocii de plumb,
când totul începea și se sfârșea în roșul de la răsărit.

Mi-am început zborul generației de pui vopsiți
cu rugina utopiilor proletare, legat de picior, ca fiecare,
cu funia scurtă împletită din suspiciuni și delațiuni, teamă și minciuni
care mi-au schilodit timpul și mi-a otrăvit ritmul,
învățându-mă să recunosc umbrele slugilor de gardă
la pândă mereu în școală, în casă, la nunți sau pe stradă.

N-ai tu vină, mamă, că istoria a fost dictată de bocanci
și s-a scris cu vârful mitralierelor care s-au semnat în mii de cimitire,
defilând portretele ucigașilor-eroi înnobilați de uralele gloatei
răzmerițite, mărșăluind-și lăcomiile ancestrale de pâine și circ porționate,
pofticioasă de pomeni și puteri nemeritate și egalitate cu faraonii culturii,
răzbunătoare pe cavalerii libertății neamului ascunși în arhive.

Dar soarele de apus a topit nesperat îngrăditurile fiarelor,
ochii au redescoperit cerul fără zăbrele, măștile tragi-comediei s-au înmulțit,
umbrele vârcolacilor s-au ascuns în zâmbete democrate,
neamurile liberății și-au adjudecat hălcile bogăției pe tarabele politice,
gloata a furat ruinele, pustiind ca lăcustele ce a mai rămas,
cimitirele s-au îmbogățit cu bătrâni scheletici și copiii nimănui.

Libertatea de a muri de foame și democrata opulență a hoției
stăpânesc polisurile democratizate și decorate cu afișe electorale,
păsările noastre au migrat in vestul lumii, puii au rămas abandonați în est,
săracii mârâie, stăpânii latră, slugile jubilează, bătrânii suferă,
copii plâng, vilele cresc, băncile se-ngrașă, drumurile sunt tot mai înguste,
justiția oarbă are lesă în mâna cui trebuie și criza globalizează vaietele.