se ridică aburii din gura pământului
singuratic flămând de o mângâiere
trag perdelele
îmi condamn sufletul la închisoare
astupându-mi toți porii cu frigul
din mine și din cameră
nimeni nu-i ține de urât
doar fumul de țigară
o iluzie cu care ne hrănim de la ultimul potop
târâș intru în ecranul computerului
n-am învățat mersul pe vârful degetelor încă
târâș intru în căutarea unei poezii
unui Dumnezeu
care să-mi destupe porii ca o caldă transpirație
târăș până îmi tocesc genunchii coatele
până adorm cu tasta ca un sfârc de mamă între buze...