frezii
în pahare de sticlă
în vânt

nu aÈ™ putea zice
de când plouă și-i vânt
niște păsări în dungă cântă
curând

îngropate de vise
secunde
smulgând văzduhul ce crește
n-am unde-a-ascunde
durerile lor cu ferestre

freziile
în pahare de sticlă
se descompun
fum

acum
aÈ™ putea spune
că mi-e rușine
murdar de cel ce nu sunt
cu rădăcinile strânse
în aripi cărunt

când o să-mi mai zici
ridică-te, umblă,
fii peste fire,
în mine
nu mai stă nici-un cânt,
nici-un rod nu se mai leagă
curând

și freziile
se scutură-n vânt
în pahare de sticlă

pe cer
un pâlc de
stele întredeschise
pier
rând
pe rând