La orizont bate ceasul, dar timpul este același
pentru ea /pentru mine
cu blana smotocită îmi cere să o fac pierdută
timpul fără degete o alintă și ea îi toarce / îl toarce
de-a lungul si de-a latul lui
Penibil.
E tăcută și tremură.
Valuri, valuri. E stupid ce se întâmplă.
Uneori mai des, alteori mai rar, dar mereu cu aceeași intensitate
De-a valma...
m-a zgâriat și timpul a întors-o în burta mamei
se făcea că visează și că naște pui/ mulți/ pe o tavă -
ce miaună însiropați cu ochii galbeni – destin perfect
Se încovoaie și își închide ochii peste ei, parșivă și ironică
afurisita știe că timpul meu a trecut sub ei și că i-l împrumut pe al ei
îi ia din farfurie, și-i soarbe din apă – cu mișcări diluate
și îmi alunecă pe gât făcându-mi în ciudă -
Am văzut-o cum s-a mâncat
singură
până la ultimul fir de blană
apoi a sughițat sătulă
Și-a adormit pe-o margine de fereastră
să-i fie asfaltul aproape
iar pe mine m-a lăsat desculță