Nu mă gândesc la nimic,
e noapte și vreau să dorm...

Arunc doar niște cuie spre vidul cosmic,
să sparg balonul de săpun
în care, lejer,
îngerul meu păzitor mănâncă
vise.

Cuiele vor goni mai apoi
toate spre pământ-
magnetul care ne ține aproape
de inima lui,
să nu se răcească.

Se vor așeza ordonat,
ascultând fără să vrea
de suflul vântului;
vor fi semne ciudate
pe o tablă de lut.

Nu m-am gândit la nimic
deosebit-
a-nceput decât să plouă.
Cuiele au spart norii-
îngerul meu plecase...