Ne-am uitat în desenul cu cumpănă, defecte
mingi s-au ridicat în aer, inspirația de o secundă
a cerului și praful ce a stat curând, poros ca o
flanelă de lână- ne-am uitat înăuntrul lui.
Poate ai să mergi mai departe, am să-ți scriu când
casa o să-mi pun la miezul oraș- fetele au adormit
topindu-și pleoapele de zăpadă, perdeaua le
ascunde în crestele de stofă ca vișina.
Mie mi-au trebuit orele din a patra parte a nopții,
cinșpe plus 2, gândul de mi l-au mărunțit până la
liniște.
Ne-am uitat în desenul cu sârmă ieșit în prisma
cadoului ei- lui i-au roșit urechile și nasul, semnul
desenat în aerul galben s-a dezlegat ca o ultimă
strângere de mână:
mi-ai fi stat în brațe până la sfârșit, ai fi cunoscut
gazul de volație în centrul de cupole ca clipa,
sticle verzui și pomi urcați pe acoperiș. În asta, și-n
asta am fi uitat drezinele micuțe de plastic sfidând
gardul.