am o nevoie cumplită de un alt personaj
femeia aceasta care mă locuiește
împiedică toate întâmplările să mai ajungă la mine.
la început o lecție ușoară de așteptare
(cuminte, hotărâtă să-și împartă bomboanele cu caniche-ul ei)
e o construcție foarte precisă spunea descriind voluptuos
cum din sânge așteptarea îmi trece în carne
din carne în piatră lăsându-mă albă
lângă fereastră,
cu memorii exilate echidistant.

până când fereastra devine grădina mea
fereastra pădurea mea, ogorul meu
fereastra dragostea mea.

femeia Klimt purtându-mi culoarea
mi-atinge marginile
dar asta nu
nu trebuia să se-ntâmple.

până când ultima amintire
(iubito, iti scriu din Viena, 19 ian.1901
am presimtiri cu mileniul trei
trăiesc pe peron
te voi iubi cu disperare între războaie)

ori piatra mea de amazonit!
păream făcute una pentru cealaltă.

până când cine sunt eu
devine ninsoarea mieilor.