am nevoie de imagini colorate îmi provoacă o depresie puternică filmele alb-negru
o sa mă mut spre nord înainte vă las cheia sub masă deveniți copii și intrați după ea
am lipit descântecele blajine pe prag întunericul nu va veni tiptil așa că nu mai urlați
deschideți mâinile întregi și scuturați-vă atriile vă las toată iertarea din venele mele
să nu va folosiți cuțitele sau unghiile adormiți mângâindu-vă pe creștet
vă pot învăța o rugăciune pe dinăuntru să o spuneți bâlbâit tremurând
haideți!nu mai scânciți nu vă mai ascundeți printre dinți de sfâșiat cuvinte calde și moi
de cine vă e cu adevărat frica Muma-Pădurii nu mai are casă și rătăcește pe sub pământ
poate o să dea pe la voi să vă ceară de pomană oricum e blândă și resemnată ți-e milă de ea
și ai lua-o în casă dacă s-ar deschide ușile nu ronțăie oasele nimănui nu vă transformă în șoareci
e doar o bătână decrepită care vă spune basme cu fratele său
o să moară în curând sub rădăcinile amare ale plopilor de câmpie așa că nu vă temeți
de capetele ei plecate își caută drumurile înapoi întalnirile calme cu maica’sa
treceți nerespirând nu atingeți exponatele nu țipați în fericirea vecinului
sau în inima rotundă a icoanelor
cam asta ar fi
m-am încălțat
am aprins lanternele în cele patru camere
am lăsat ușa deschisă
gata acum pot
să plec
ah am uitat
post scriptum pe brațul stâng larg deschis:
așteptați-mă înăuntru
o să-mi amintesc de voi
într-o toamnă aburindă