miroase a ploaie și dinții de lup presărați printre zile hoinare arată drumul
mișcătoarele forme își încalță pantoful drept cu piciorul stâng
nu e de mirare că sunt mai lenți decât ceilalți și că niciodată nu-i ajung din urmă
pe acești bizari trecători nu-i cunoaște nimeni
oamenii au treburile lor pe care le cos și le deșiră de trei ori pe zi nu au timp să țină de vorbă fantomele
(chiar dacă sunt deghizate au doar un cearceaf alb și nu ca să sperie pe cineva ,ci ca să păzească inima de praf)
locuiesc la același etaj și se privesc în oglindă toți deodată ca și cum ar fi chipul meu
pe toate timbrele scrisorilor care nu ajung la destinație mâzgălesc sadic și lejer :ANONIM
apoi le las la învechit săptămâni întregi
îmi bat la ușă îmi iau scrisorile și le citesc pentru că au numele meu scris cu majuscule
să nu credeți că e un privilegiu
nu nu este nici un drept nici un păcat este doar un altfel de nume al celor pe care nu vrei să îi auzi
urlându-și viața la lună crezând că te acuză de ceva
te simți așa transparent și jucăuș ca aripile unei libelule toată lumea vede prin tine eșecurile și mâinile care îi aplaudă
dar atâtea priviri penetrează ca lumina laserului sau ca un bisturiu care taie o foaie de hârtie
dau peste tine li se pare că se împiedică și trec mai departe
anonimul are frați mamă prieteni dar bineînțeles că aceștia nu-l cunosc
până și câinele lui îl latră în fiacare seară pentru că-I uită numele
toată viața acest nenorocit scoate dinții lupilor ca să urle doar el
își aranjează cărțile de identitate pe masa din bucătărie și le analizează cu lupa
apoi moare într-un loc celebru dar nimeni nu știe de ce miroase a toamnă acolo
când se vor aprinde luminile rampei toți vor rămâne cu gura căscată și vor spune
da da într-adevăr acesta merită premiul pentru cel mai bun îmblânzitor de forme neregulate
a mușcat din noi așa tăcut încât nici nu ne-am dat seama