acum, nu mai târziu
acum, nu peste câteva ore
acum, nu mâine, iubirea mea
acum vin la tine fără genunchii de pe când aveam 17 ani

acum, nu peste câteva ceasuri vin la tine, literatură română
acum, nu peste câțiva prieteni, mă voi întâlni cu tine
dragostea mea mare – poezia mea

acum, nu peste câteva momente te voi lua de gât
omule din spatele biroului
acum și numai acum voi fi dat în urmărire generală
că te-am amenințat cu țigara fumată în fugă. pe tine,
omul ce-ți iei salariul lunar pentru a mă urmări

acum e clar cine cu cine se împreună pe-aici
care pe care îl pune pe cruce
omul căror oameni merge să aresteze
merge să execute forțat
merge să fraierească
merge să fie mituit cu secundele vieții altuia

dau cu mâinile printr-o ceață ca-n filme
poezia mea e lângă canalul de scurgere de lângă blocul vostru
aici m-ați adus
nu mă recunosc nici poeții
nici stafiile lor
nici amintirile mele
nu mai sunt reactoare în care sexele tuturor
sunt o Cale a Crucii străbătută de
cineva mai mare decât acest
„dor, dor, zi te strig pe nume/ zi de zi te chem la mine”
acum, nu mai târziu
mă închid în cuvântul în care iubirea mea
În care dragostea mea, poezia mea - nu mai are loc
Și moare la picioarele voastre