Mă plimb pe aleea tăcută,
În jur doar natura vorbește
Pe limba ei,
Iarbă, flori, aer curat,
Și-n jur lumea tăcută.
Umbra unui salcâm leneș se odihnește
În singurătatea ei
Pe poarta pe care a plecat
Spre destinație necunoscută
Un om.
Pe poarta de beton
Vopseaua abia de mai arată ce a fost
Scris,
"Aici se odihnește..."
Un poet;
De parcă ar fi obosit
După acest vis ce unii îl numesc
Viață.
Domnul meu, te las să dormi așadar.
Mă voi întoarce acasă
Să vorbim;
Între coperți glasul tău e încă cristalin.
Când ziua și noaptea nu vor mai însemna nimic
Am să mă-ntorc,
Să împărțim tăcerea.