Maria - mama

Lumea tot mai amară, ce o stricăm, Fecioară,
Acoper-o cu Pruncul, cu Taina-Þi, și Veșmântul,
Și liber precum caii, să zburde și Cuvântul
Ce naște, și mângâie a pruncilor povară –

Cu cât, nevinovată, întreaga noastră vină
Ne duce mai departe de Domnul, și de Tine,
Cu-atât ne-mpărtășește, și scaldă în Lumină,
Și–n locul nostru facă, ce nu mai știm - un bine –

Tot mai grăbiți, ne-așteaptă, mai lacomi, ne răsare,
Tot mai sătui, ne rabdă, nemultumiți, ne poartă,
Și roua cea de sânge, și lacrima, de sare,
Spre tinda Casei Tale, tocmește-ni-le poartă –

Măicuță, cum e mama, și ea, cum e pământul,
Măicuță, cum e mama, și ea, cum este cerul,
Hrănește-ne cu sânii, înfașă-ne cu vântul,
Că și noi îți vom trece, prin inimă, ca fierul –

Caini, și răi, și Iude, și furi căzând într-una,
Și doar deșertăciune pe inima Ta, pura,
Îngăduie, Măicuță, să-Þi gângurim cununa
De-ați fi copiii care în lut, te dau de-a dura…


13 august 2008