încerci din greu să-ți umezești calumea buzele
pentru a răspunde coerent rudelor curioase
„și ce-ai de gând să faci acum?”(adică după ce ai terminat, proasto, facultatea, te-au ținut ai tăi, săracii, și degeaba, tot mică și cu breton strâmb ai rămas, tot nemăritată, la 23, X are decapotabilă, Y a plecat în grecia, face bani…bani…a făcut nuntă, milioane)
„încerc să-mi găsesc ceva de lucru”
neîncredere generală
și simt cum roșesc, cum mi se urcă soarele în cap cu piciorușele lui sadice
cum îmi stoarce creierul ca pe o pătură groasă, greu de stors
și el sadic: „da’ vreun băiat n-ai cunoscut și tu?”
mă gândesc să le zic de gelu
dar și el e șomer
a făcut filosofia.
să le zic de lucian care tocmai îmi trimisese un filmuleț cu el
săpând la hazna.
și cât aș vrea să nu-mi fie rușine
să pot urla:
„eu sunt boemă, mama voastră, adică bunică-mea”
și-mi frâng mâinile-n gând
de parcă mi-aș frânge gâtul
și abia apoi mă gândesc:
roboțel cu surprize în euro
sau acrobat pe sârma de rufe a mătușilor?
Și tot așa până o aud pe vară-mea strigându-mă, vădit înduioșată (vară-mea e într-a șasea, pe ea nu o întreabă nimeni nimic, are tot viitorul „în față”)
„ce faci, fată, te-ai blocat?”
„hai cu noi să vezi ce mari sunt porcii!”
atunci brusc mă cuprind emoțiile, mă părăsește rușinea
și alerg spre ei.