Mi-ascult sufletul plângând
pe străzile funebre ale orașului.
Plânge sărmanul meu suflet nocturn
cu lacrimi de marmură...
Sub ochiul strâmb al felinarelor
sufletul meu se-ntinde fluid pe asfalturi,
îl calcă oamenii sub roți,
îl scuipă stanele de lut,
îl arde gerul selenar aspru și mut.

Îndură sufletul meu și plânge...
Neliniștit bate prin porțile mari
și degeaba – sunt din fier.
Își simte în spate dinții rânjind din cer,
un cer fără stele, un cer gri,
un cer înghițit de goluri pustii.

Se-oprește sufletul meu și tace.
Îl mângâie vântul...