Ai încă o noapte în jurul trupului. Gleznele înfășate în brusturi
ascultă de un scâncet care contractă spațiul în punctul fix
al mișcării ce înfășoară siluetele străzii.

Gestul e singura contragreutate a luminii
care te părăsește fără să se lase uitată.

Nu posezi frumusețea, nici chiar când lași spre ea
refluxul unei morți limpezi.

Idolii se fărâmă între două glasuri care se recunosc
dincolo de lucrurile familiare. Înveți să primești fără să ceri,
luând cu tine părticele neputrezite din trecut
și cutremurul primului gând la trezire. Uneori nu vorbești
de teamă să nu încremenești odată cu sunetul în proiect.

Renunți la o buclă de fum și linia de sosire îți taie călcâiul
în jumătăți inegale. Lumea se rotește în jurul tău
până ce simți febra dinaintea întâlnirii. Chipul
își pierde o dimensiune în cel iubit cum ar înclina o balanță.