Himere

(Sau despre cum a fost cândva pământul.... străveziu)

Când se-ngâna ziua cu noaptea
Cocoșii-n cer cântau a lor strigare.
Văzduhul umbrelor și-al ceței
Se revărsa în mine râzător.

O muzică de harpă de-nceputuri
Atinge pleoapa-ncet-încetișor
Un zumzet de albine sau de fluturi
Își poartă imnul undeva – mai sus – spre zări.

Orfeu își acordează lira
Când Luna – fată mare deocheată
Privește încă o dată- n urmă și se duce...

E cristalinul tril de începuturi
Ce-ncearcă să se nască din abis...
Să zburde vesel către soare
Să se-mplinească-n paradis.

Mă doare pân’la lacrimă și urlet
Acest frumos și clar etern zenit
Mă împresoară și m-adoarme
Ca pe-un copil în scutece de mit.