moartea și umerii ei obosiți pe care sapă tranșee soarele ori altă lumină
gândul de a pieri căutând salvarea prin curajul suprem al tăcerii
spaima că zile și nopți stau ascunse în ceasul pe care îl pui dimineața să sune neștiind pentru ce
pentru cine
de ce

moartea și umerii ei lăsați sub care oasele devin din nou albe oasele acestea pe care le rupem trosnind ca fiind ale altcuiva când de fapt sunt uneori ale noastre

O altă teamă mai mare că Domnul nu se arată
luminișul sub care umbra stă la răcoare
înfricoșând

apoi...

ușa deschisă ...larg..la perete
zidul pe care câinele umbrei se ușurează pentru ultima oară



14 aprilie 2008
Simian-Turnu Severin